
Date biografice
Se naşte la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de
lângă Bucureşti, Nicu-Aurelian Steinhardt,
într-o familie evreiască. Tatăl său,
inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul
fabricii de mobilă şi cherestea. Oscar Steinhardt a
participat activ la Primul război mondial, fiind rănit la
Mărăşti şi decorat cu ordinul Virtutea
militară.
Intre anii 1919–1929 urmează cursurile şcolii
primare (în particular şi la şcoala
“Clementa”), şi ale liceului Spiru Haret. Printre
colegii de aici se numără Constantin Noica, Mircea
Eliade, Arşavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu,
Dinu Pillat, Marcel Avramescu. După 1929 frecventează
cenaclul literar “Sburătorul” al lui Eugen
Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.
Îşi ia licenţa în Drept şi Litere la
Universitatea din Bucureşti în 1934, iar în 1936
îşi susţine la Bucureşti doctoratul în
drept constituţional, cu lucrarea Principiile clasice şi
noile tendinţe ale dreptului constituţional.
Despre Steinhardt si Securitatea
Dupa ce a fost confiscat de Securitate, Jurnalul Fericirii a fost
restituit scriitorului la insistentele presedintelui Uniunii
Scriitorilor din acea vreme, DR Popescu. Apoi, pe la mijlocul anilor
80, dupa ce chilia calugarului de la Rohia a fost vizitata de cativa
colegi scriitori, a descins si securitatea, luandu-i numeroase
manuscrise si carti. Ceea ce cautau ei era de fapt Testamentul politic
al lui Steinhardt, inclus de catre editor, Virgil Ciomos, inaintea
textului propriu-zis al Jurnalului Fericirii.
Concisul Testament Politic enumera trei cai de a iesi din universul concentrationar:
1. solutia Soljenitin, de a ne considera morti din clipa in care trecem
pragul securitatii:”daca asa gandeste, nesovaitor, insul e
salvat. nu i se mai poate face nimic.”
2. solutia Zinoviev, o totala neadaptare la sistem, un fel de individ marginal socialmente
3. solutia Churchhill (sau Bukowski), o lupta curajoasa, apriga, cu
tortionarul. Chemat la KGB, Bukowski n-a dormit intreaga noapte, dar nu
de frica, ci de nerabdare.
“Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca -
lumeste, omeneste vorbind - alta cale de a infrunta cercul de fier -
care-i in buna parte si de creta - e foarte indoielnic sa
gasiti”, scrie in incheiere Steinhardt. In ce-l priveste, solutia
lui N. Steinhardt a fost cu totul alta, si anume “solutia mistica
a credintei”, care insa nu e la indemana oricui, fiind consecinta
harului selectiv.
Despre Jurnalul Fericirii
Inchis intre ianuarie 1960 si august 1964, el si-a scris memoriile
ulterior, si e mai mult decat memorii din inchisoare. Cand intregul sau
grup de prieteni e arestat, iar el este chemat ca martor al acuzarii,
tatal sau i-a spus: “e adevarat ca, daca vei refuza sa fii
martorul acuzarii, vei avea parte de zile negre, dar noptile le vei
avea linistite, vei dormi bine; pe cand, daca vei accepta, nu vei mai
putea inchide un ochi”. Parabola e clara, mai importanta decat
libertatea e o constiinta curata. Steinhardt face cum l-a invatat tatal
sau, se infatiseaza la proces cu o geanta cu lucrurile sale, pentru a
fi arestat. In inchisoare, se boteaza crestin ortodox, iar dupa
eliberare se calugareste. Iata ce spune Virgil Ciomos in postfata:
“candoarea lui parea multora burlesca, ce este mai caraghios
decat sa poti scapa de inchisoare si sa intri de bunavoie in ea, sa fi
ovrei si sa ai prieteni legionari, sa te nasti in mozaism si sa te
calugaresti la crestinism, sa pretinzi a fi monah si sa-ti arda de
sesiuni, simpozioane si colocvii… neputinta de a sta pe loc fie
si in fata unui ghiseu, o buna dispozitie pentru unii cam intr-o ureche
- care tresarea din te miri ce.”
Jurnalul Fericirii e o carte splendida, amestec de amintire, cotidian,
confesiune, hermeneutica (Biblia e mereu interpretata), umor, tragedie,
istorie, universalitate, metafizica, fiziologie, citate, epica e
condensata, ca si portretele si descrierile; atmosfera de inchisoare e
traversata de imaginea adventistilor spalati cu sila sambata in baia
comuna, sau a unui preot care in seara de Pasti stinge lumina prin
incordarea vointei in intreaga puscarie.
Steinhardt e convins ca nimic nu e mai natural contradictoriu decat
crestinismul, isi face o jumatate de decalog, in care cele 5 porunci,
“toate duc spre Hristos”, motto-ul e preluat din marcu,
“Cred, doamne, ajuta necredintei mele”, citeaza din
Kierkegaard: “Contrariul pacatului nu e virtutea, ci
libertatea”. Afirma ca doctrina crestina e vesela, o forma a
bucuriei, ludica, plina de vitalitate.
Despre Opera
- Antisthius, În genul… tinerilor
- Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului
constituţional. Critica operei lui Léon Duguit
(teză de doctorat la Universitatea Bucureşti, 1934)
- (în colaborare cu Emanuel Neuman), Essai sur la conception catholique du Judaisme
- (în colaborare cu Emanuel Neuman), Illusion et réalités juives
- Incertitudini literare
- Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului,
Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului
- Critică la persoana întîi
- Escale în timp şi spaţiu, sau Dincolo şi dincolo de texte
- Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi noi
- Jurnalul fericirii
- (Monahul Nicolae Delarohia), Dăruind vei dobîndi -
Cuvinte de credinţă, Editura Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramureşului şi Sătmarului
- Cartea împărtăşirii
- Călătoria unui fiu risipitor
- În genul lui Cioran, Noica, Eliade…
- Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia - Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări
- Ispita lecturii
- N. Steinhardt în dialog cu Ioan Pintea, Primejdia mărturisirii
- Drumul către isihie
- Dumnezeu în care spui că nu crezi… (Scrisori către Virgil Ierunca: 1967-1983)
- Eu însumi şi alţi câţiva (eseuri noi şi vechi)
- Arşavir Acterian, Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomaţie
- Monologul polifonic - ediţia întâi
- Eseu romanţat asupra neizbînzii
- Între lumi - Convorbiri cu Nicolae Băciuţ
Fragmente din “Jurnalul Fericirii” - link